Prietena perfectă

Şi-mi doresc o prietenă care să-mi fie alături mereu, la bine şi la rău, care să nu dea bir cu fugiţii imediat ce se înclină balanţa în defavoarea mea. O prietenă care să mă asculte şi să mă sfătuiască, care să-mi spună Nu-ţi face griji, sunt aici pentru tine în momentele în care simt că voi ceda, în loc să moară de curiozitate să afle ce am păţit. Am nevoie de cineva care să mă spijine necondiţionat, nu de ipocrite care se dau pe lângă tine şi care văd viaţa doar în roz. Nu dragele mele, viaţa are nuanţele ei, precum un curcubeu. Am vrea să colorăm lumea în roz, iar totul să fie perfect, dar trebuie să ne trezim la realitate. Asta vreau,  o prietenă care trăieşte pe Terra şi observă toate căcaturile ce se petrec în jurul ei, care nu acceptă tot de dragul persoanei iubite, de dragul unei prietenii. Nu! Dacă te pun să faci ceva ce nu-ţi place, nu fă asta doar de dragul meu. Nu-i nevoie, doar explică-mi asta. Nu vreau ca cineva să facă ceva şi după să se ducă în alte părţi şi să zică: păi asta m-a pus. Asta nu e o prietenie. Vreau o prietenă curajoasă, care să-mi spună totul în faţă, care să mă coboare din aer când simt că plutesc.  O prietenă căreia să nu-i pese doar de şcoală şi atât, ea trebuie să ştie să le îmbine pe amândouă şi să se descure minunat în ambele situaţii. N-am nevoie de o tocilară care să stea nas în nas cu cartea toată ziua, dar nici de o  petrecăreaţă analfabetă care să-mi ceară continuu temele şi cu care nu pot vorbi nimic ce ţine de şcoală. Vreau o prietenă care să mă sune noaptea doar din plictiseală şi să înceapă să râdă. Vreau o prietenă care să nu mă tâmpească cu băieţii şi care să nu plângă pentru orice băiat. O prietenă cu demnitate, tupeu, sensibilitate şi să ştie să fie loială. Am nevoie de o prietenă care după ce îi povestesc ceva să nu schiţeze doar un zâmbet, să râdă sau să zică doar ceva gen : Ce fain. Jur că-mi vine să-mi bag picioarele în tot când mi se întâmplă aşa. Am nevoie de cineva care să zică Te rog măcar de câteva ori, care să nu-mi ia lucruri fără să mă anunţe. Urăsc când mi se întâmplă aşa şi după mă trezesc cu un : Vezi că e la mine caietul de x. Da du-teeee frate. Vreau o prietenă care să nu încerce să-mi ridice moralu’ cu glume, în momente naşpa n-am nevoie de asta, am nevoie de nişte cuvinte susţinătoare. Vreau o prietenă care să mă ajute să trec de partea cealaltă a curcubeului, pe al cărei umăr pot plânge, îmi pot descărca frustrările. Nu vreau o prietenă care să aibă ore fixe de intrat în casă, care să-şi venereze părinţii şi să-i ştie de frică. Nu vreau să stau cu gândul la: În 15 minute trebuie să fie în casă, trebuie să ne grăbim. Nu. Vreau o prietenă care să fie puţin rebelă şi să nu se laude cu rebelitatea ei. O prietenă care să-mi merite încrederea în totalitate şi cu care să nu mă cert din cauza unui băiat. Să fie sacul meu de box când simt că mi se supraîncing neuronii, nu să-mi spună să mă potolesc. Nu, nu şi nu. Dacă mă potolesc ar trebui să fie sigură că va rămâne o rană care se va redeschide  şi că nu-mi va fi mai bine.

Nu ştiu, sunt atâtea chestii naşpa pe care le văd la persoanele din jur şi spun: Eu n-am nevoie de aşa ceva. E greu, e greu să găseşti ceva aproape perfect şi să-i accepţi toate defectele. Dar e o chestie, trebuie să te înveţe să i le accepţi şi în primul rând să şi le recunoască şi persoana respectivă. Eu îmi recunosc o mare parte din greşeli, defecte – sunt prea vulcanică, uneori nedreaptă şi alte chestii. Eu chiar pun preţ pe prietenie şi chiar dacă m-ar trăda în cel mai mic fel cea mai bună prietenă sunt în stare să nu-i mai zic nici bună.