sâmbătă, 14 mai 2011

Şi-mi place , place , place . . .

..  să fac oamenii pe care nu-i am la suflet să se simtă în cel mai naşpa fel. Nesimţita de mine.. dar nu am ce face în privinţa asta, sau poate că da, dar nu intenţionez să mă schimb, momentan.  Revenind, am obiceiul prost să vorbesc cu subînţeles când respectivul/a este pe lângă mine. Să-i văd faţa aia încremenită când se simte, asta dacă o face.  Când a fost vorba de o ceartă cu una din inamicile mele, nu am dat niciodată înapoi pentru simplu fapt că respectivele se aşteptau la ciufuleală, în timp ce eu prefer să fac omul doar din vorbe. E mai amuzant să te iei de o piţipoancă verbal, care foloseşte expresiile ei învechite, în timp ce nu pricepe nimic din ce zici sau pricepe şi îi vine să intre în pământ când vede că nu are nici o şansă să te facă din vorbe, în timp ce tu îi începi cu tot felul de argumente şi metafore.
Am neplăcerea să dau peste tot felul de proaste, analfabete, piţipoance, care se bagă în seamă cu mine şi eu le răspund doar din politeţe ( nu pentru ele, pentru mine), rece şi oarecum ironic. Ele se simt jignite şi îşi dau drumu’ la meliţă. Futu-vă. Credeţi că un om poate suporta pe oricine? Ei bine nu, eu nu suport pe oricine. Dacă vă daţi fiţe, mai bine ocoliţi-mă dacă nu vreţi să nu primiţi comentarii din partea mea. Şi dacă le auziţi nu veniţi cu tupeu ăla de bot roz ” Ce-ai zis mă?“, ” Mi se pare mie ca m-ai facut aşa sau n-am auzit eu bine?” sau “Mai zi o dată“, da frate, dacă am ceva de comentat ţi-o zic şi-n faţă fără nici o problemă. Nu mi-e frică de tot felul de oameni care ţi se arată superiori, chiar nu sunt.  Poţi să fi şi de 5x cât mine. Atâta timp cât creierul tău e pe minus mă doare-n cur de ameninţări. Nu de alta, dar e uşor de zis, când nici tu nu ştii ce ce zici unele chestii. Majoritatea zic “ Te bat” doar pentru a speria pe cineva, când în gândul acelei persoane e ceva gen “ Şi dacă mă bate x pe mine?“.  Gândiţi înainte să spuneţi ceva.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu